Cristina Chirvasie – regizor, România
Regizor de teatru și scriitor, fondatoarea companiei de teatru „Courttheatre” din București. Colaborează cu Radio România încă din 1996. După 2003 a realizat numeroase filme documentare și emisiuni de televiziune difuzate la TVR, SENSO TV și Pax. Este membru al Uniunii Teatrale din România-UNITER, al Editorilor Creștini din România și al Asociației Ziariștilor din România.
Este și regizoare independentă de film documentar, autoare a unui proiect inedit, „Revoluția modelelor”, sub auspiciile căruia realizează o serie de filme documentare-eseu, bazate pe interviuri cu personalități marcante ale societății românești de azi (pictorița Silvia Radu, teologul Costion Nicolescu, regizorul Nicolae Mărgineanu, scriitorul Mircea Stanciu, traducătoarea și editoarea Micaela Ghițescu, etnologul acad. Sabina Ispas, teologul Dumitru Horia Ionescu, arhit. Augustin Ioan, iconograful Raluca Prelipceanu, pictorul Dorel Zaica, sociologul acad. Ilie Bădescu, medicul Galina Răduleanu etc.) a căror viață și activitate este legată de ortodoxia românească.