Ecclesiastul, 47 min.
„Aveți în față… Îmi este greu să găsesc cuvântul potrivit. Probabil este, totuși, o traducere. Doar că una neobișnuită. Sau, mai exact, atipică. Și, lucrul cel mai important, ambiguă. Ce alăturare ciudată de cuvinte: traducere ambiguă! Se exclud reciproc. Dar mai întâi despre caracterul ei atipic. Acesta constă în faptul că, pe lângă limbajul comun, în ”traducere” este folosit limbajul fotografiei. Este foarte dificil să traduci „Eccleziastul” în forme verbale. Și nu mă refer doar la traducerea din ebraică în alte limbi. Chiar din ebraică în ebraică – paradoxal – textul acesta se traduce greu. În mileniile scurse de la momentul scrierii sale, legăturile dintre imagini și cuvinte s-au estompat, și-au schimbat culorile, iar uneori s-au transformat pur și simplu până au devenit de nerecunoscut. Asta se întâmplă în cazul unei încercări de a conștientiza textul, ca să spunem așa, în limba lui maternă. Ce să mai spunem despre limbile străine? Orice traducere se mută automat în sfera interpretării textului în sistemul de valori și coordonate de viață al traducătorilor, care nu întotdeauna coincide cu cel al cititorului. Și aceasta nu este nicidecum o greșeală a traducătorilor sau vina lor. Pur și simplu nu au altă opțiune. O imagine artistică nu poate fi descrisă prin cuvinte. (...)
„Foto-traducerea” este împărțită în capitole. În conformitate cu Cartea Ecleziastului sau Propovăduitorului, acestea sunt douăsprezece. Când veți deschide un capitol, veți auzi textul și veți vedea fotografii care se topesc una în cealaltă. Uneori, ele coincid cu imaginile din capitolul curent, alteori pot avea legătură cu alte capitole. Acest lucru nu are nicio importanță, deoarece conexiunile se bazează pe senzațiile și asociațiile mele interioare, iar dumneavoastră, sper, le veți avea pe ale dumneavoastră. Ca text a fost folosită traducerea sinodală a Bibliei (...). (Dmitri Brikman)
