PĂRINTELE RĂZVAN ANDREI IONESCU este preot paroh al parohiei ortodoxe române „Sfânta Parascheva – Sfânta Genoveva” (biserica Saint Sulpice), Paris. Consilier permanent în Mitropolia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală şi Meridională (Departament „teologie şi ştiință”). Membru în comisia teologică a AEOF (Assemblé des Eveques Orthodoxes en France). Coordonator al direcției „Teologie ortodoxă şi ştiință” din cadrul Centrului Ortodox de Studii şi Cercetare Dumitru Stăniloae (teologie, spiritualitate, cultură) COERDS din Paris. Coordonator al grupului de inițiativă privind relația între teologie şi ştiință în cadrul AOSR (Academia Oamenilor de Ştiință din România).
Licențiat şi master în teologie ortodoxă (Bucureşti, Paris). Doctorand în teologie ortodoxă cu o teză privind relația între teologia ortodoxă şi ştiințe (Institutul de teologie ortodoxă „Saint Serge”, Paris). Inginer în electronică industrială (Bucureşti). Master în inginerie medicală (Bucureşti). Doctor în inginerie biomedicală (teză în cotutelă între Université de Technologie de Compiègne, Franţa şi Universitatea „Politehnica” Bucureşti – 2002).
Este autor al volumului „Dicționar de teologie ortodoxă şi ştiință”, în colaborare cu Adrian Lemeni, precum și a numeroase articole şi studii privind raporturile dintre ortodoxie şi ştiințe.