Taraful Rădăcini

28 Octombrie 2025

Taraful „Rădăcini” al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași a luat ființă în anul 2023, pentru a duce mai departe patrimoniului viu al muzicii tradiționale, transmis din generație în generație de muzicienii-țărani ai Moldovei. În componența sa se regăsesc interpreți consacrați, care cântă de-o viață vechile melodii ale acestor meleaguri: Nicolae Amarandei (vioară), Neculai Florea (cobză), Valentin Bălășanu (fluier și tilincă), alături de colaboratorii Ioan Alupei (contrabas) și Ioan Mandache (acordeon). Repertoriul Tarafului „Rădăcini” este ales cu grijă din repertoriul muzical local și ne poartă înapoi spre vremurile în care muzica se năștea firesc „pe prispă” sau în vatra satului – expresie a comunității rurale și a legăturii dintre generații. Este o muzică a rădăcinilor, cu ritmuri pline de vitalitate, ce au puterea de a rezista în timp și care merită prețuite activ, cu grijă. Structura tarafului urmează linia clasică a formațiilor țărănești de altădată, dintr-o epocă în care orchestrația era simplă, nealterată de omogenizări sau aranjamente impuse de scenă. Este o muzică ce readuce atmosfera autentică a satului, parte a unui cod cultural profund și a unei simțiri colective.