(Video) „El Tonto Pro Cristo” – în premieră europeană la „Quo Vadis” (Iași, 1-5 noiembrie 2025)

1 Iulie 2025

În noiembrie, în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului Internațional de Film „Quo Vadis”, Josh David Jordan prezintă premiera europeană a filmului său „El Tonto Pro Cristo” — un lungmetraj poetic, alb-negru, filmat pe coasta Texasului. O poveste profundă despre pocăință și sfințenie, inspirată din viața unui abate. Realizat cu sprijinul comunității ortodoxe locale, acest film este o creație de familie ce aduce în prim-plan tăcerea și jertfa nevăzută din drumul către sfințenie.