Antidot la zadar

2 Iulie 2024

Un discurs filmic care redă publicului o mică parte din povestea doamnei Micaela Ghițescu, scriitor și eminent traducător, președinte al Fundației Culturale Memoria și director al revistei cu același nume, care vorbește despre suferință, dar și despre speranță. Zadarul pentru domnia sa și pentru cei mai mulți care au suferit în închisorile comuniste a fost și este o noțiune inexistentă. Viața și pătimirile lor se fundamentează, prin excelență, pe nădejde, credință și dragoste, valori care astăzi sunt lăsate la colțul… istoriei.

Micaela-Alexandra Ghițescu era studentă la Facultatea de Filologie, secția Franceză, a Universității din București, când a fost arestată la 24 octombrie 1952, fiind inclusă într-un lot de persoane acuzate de spionaj, pentru că frecventaseră Institutul Francez și purtaseră corespondență cu străinii. Împlinise 21 de ani… 

În noiembrie 1953 a fost condamnată la 4 ani închisoare corecțională. A fost încarcerată la Uranus, Jilava, Mislea (o mănăstire transformată în închisoare) și Miercurea Ciuc, de unde a fost eliberată în octombrie 1955, în urma unui decret de amnistie. Din 2003 până în 2018, când a plecat dintre noi, a fost redactorul-șef al publicației „Memoria – revista gândirii arestate” și președinta Fundației Culturale Memoria. A publicat peste 80 de volume de traduceri din limbile portugheză, spaniolă, franceză, germană și engleză, pentru care a fost răsplătită cu numeroase premii și distincții.

Pentru activitatea de promovare a culturii portugheze, președintele Portugaliei i-a conferit în anul 2015 Ordinul Infantelui Dom Enrique (Ordem do Infante D. Henrique) cu gradul de Mare Ofițer. A primit cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Patriarhală pentru mireni și, post-mortem, i s-a conferit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer.

A plecat la Domnul în mai 2019.