5 recomandări de filme și seriale

26 February 2026

Pentru ca până la cea de-a treia ediție a Festivalului de Film Quo Vadis mai sunt 8 luni, 2 săptămâni și o zi (nu că le-ar număra cineva :) ), vă recomandăm o listă de filme și seriale pe care le puteți viziona până la maratonul de filme și evenimente propuse de noi la ediția din acest an.

  1. Serialul „The Chosen”

Actorul principal, Jonathan Roumie, povestea cum a primit de la Dallas Jenkins propunerea să îl interpreteze pe Iisus într-o nouă serie însă... aveau o singură mică problemă: nu aveau bani. Deși partea financiară încă nu era asigurată, actorul a acceptat și au lansat o campanie de strângere de fonduri pentru primele 4 episoade.  Au reușit, au filmat, iar după ce au scos trailerul pentru aceste 4 episoade, oamenilor le-a plăcut foarte mult ce au văzut și de atunci producția pentru acest serial se bazează pe susținerea financiară a fanilor de pe tot globul. În prezent, serialul a ajuns la sezonul 6, aflat în producție. 

Cu ce diferă acest serial de alte filme care portretizează viața lui Iisus? Acțiunea este prezentată din punctul de vedere al Apostolilor și al altor persoane care Îl întâlnesc pe Hristos. Deși pare un detaliu nesemnificativ, oferă o perspectivă aparte. De asemenea, pentru cine urmărește și acest clasament, pe IMDB are nota 9.1, iar trailerul poate fi văzut aici.

  1. Serialul „Sfântul Paisie – din Farasa spre cer”

Acest serial încearcă (și reușește foarte bine) să redea publicului fărâme din viața călugărului Paisie Aghioritul, recent canonizat în 2015. În realizarea filmului s-a implicat și Institutul „Sfântul Maxim Grecul” al Mănăstirii Vatoped (la prima ediție a Festivalului de Film Quo Vadis am avut o proiecție realizată de acest institut, filmul „Sfântul Iosif Isihastul”, iar invitați la această proiecție au fost Arhim. Efrem Vatopedinul și actorul american Jonathan Jackson) iar ca locații pentru filmare putem enumera: Corfu, Konitsa şi Muntele Athos, locuri în care a trăit Sfântul. 

Deși poate că la o primă lectură acest serial ar părea plictisitor, deoarece nu implică scenele de acțiune cu care ne-au obișnuit filmele hollywoodiene, producția este una foarte bine realizată iar spectatorul ajunge să se simtă parte din această poveste. Totul completat cu o linie melodică foarte bine aleasă. Notă IMDB: 8.9, trailer aici.

  1. Hacksaw Ridge

Filmul urmărește povestea reală a lui Desmond Doss (interpretat de Andrew Garfield), un soldat american care a refuzat să poarte armă în timpul celui de-al doilea război mondial (vezi aici trailerul). Cu această intrigă, filmul ar trebui să fie scurt și fără prea multă acțiune.  Însă este exact opusul. 

„Nu știu cum aș putea trăi cu mine însumi dacă nu rămân fidel în ceea ce cred.” („I don’t know how I am going to live with myself if I don’t stay true to what I believe.” ) - este ceea ce îl motivează pe Desmond.

Mel Gibson (regizorul și producătorul filmului) își arată (iar) talentul în acest film care nu te va lăsa indiferent și te va emoționa foarte mult. Viziunea lui Gibson pentru scenele de luptă a fost influențată de coșmarurile din copilărie care erau legate de relatările tatălui său, Hutton Gibson, despre ororile războiului din Pacific. 

  1. The Book of Eli (Cartea lui Eli)

Un călător înfruntă o Americă devastată, înfometată și pustiită, protejând o carte sacră care deține secretele salvării omenirii. Distribuția are mai multe nume cunoscute precum Denzel Washington (câștigător al două premii Oscar), Gary Oldman sau Mila Kunis. 

„Oamenii aveau mai mult decât aveau nevoie. Nu știam ce este valoros și ce nu.” („People had more than they needed. We had no idea what was precious and what wasn’t.”) o reflecție care nu se limitează la film, ci se aplică și vieții reale.

Pe lângă acțiune, filmul explorează teme precum credința, moralitatea și puterea cunoașterii. Mulți critici au remarcat că finalul poate fi interpretat ca un comentariu despre importanța literaturii și a spiritualității în supraviețuirea umanității. Urmăriți trailerul aici.

  1. The Shawshank Redemption (Închisoarea îngerilor)

Mulți cinefili au declarat că acest film este favoritul lor, iar noi suntem în asentiment cu ei. Deși lansat in 1994 (aici puteti vedea și un trailer), The Shawshank Redemption încă își păstrează locul acolo, în topul celor mai bune filme realizate. În film urmărim povestea unui bancher condamnat la închisoare pentru uciderea soției sale iar Morgan Freeman, pe lângă rolul de povestitor, îl interpretează și pe tovarășul lui Andy (bancherul). 

Filmul vine cu îndemnul să trăiești, indiferent de situație, nu doar să aștepți să mori: „Pune-te pe trăit sau pune-te pe murit.” („Get busy living, or get busy dying.”).

Recunoaștem, nu este un film ușor, chiar greu pe alocuri, dar oferă importante lecții despre reziliență, compasiune și tenacitate care te inspiră și rămân cu tine mult timp. Rămâne la latitudinea fiecăruia cum le va valorifica. Menționăm și nota de pe IMDB: 9.3.

În acest an, tematica festivalului nostru este „Aproapele meu” și toate aceste recomandări pe care le-am făcut abordează această temă, deși nu toate sunt filme religioase. Dacă reușiți să vizionați măcar una din recomandările făcute de noi, ne-ar plăcea să ne împărtășiți impresia voastră.

Vizionare plăcută!