Festivalul Internațional de Film „Quo Vadis” continuă mâine, 9 noiembrie, la Iași, cu o nouă serie de proiecții cinematografice menite să celebreze temele universale ale credinței, iubirii, restaurării și mântuirii.
A treia zi a Festivalului Internațional de Film „Quo Vadis” promite să atragă un număr mare de participanți, având în program două conferințe de mare interes pentru public. Aceste sesiuni speciale vor aduce în prim-plan teme semnificative legate de valorile și misiunea festivalului, invitând la reflecție și dialog pe subiecte de spiritualitate și cinematografie.
În ceea ce privește filmele din cea de-a treia zi a festivalului, acestea vor putea fi vizionate după următorul program:
Ateneul Național din Iași
10:00 – 12:30: Filmul artistic Drumul spre Rai (Kîrgîzstan), în prezența regizorului Bakytbek Mukul - film în limba kîrgîză, subtitrat în limba română;
13:00 – 14:50: Filmul artistic Copacul dorințelor (Georgia, regizor Tengiz Abuladze) - film în limba georgiană și rusă, subtitrat în limba română;
15:00 – 17:45: Filmul artistic Căința (Georgia, regizor Tengiz Abuladze) - film în limba georgiană și rusă, subtitrat în limba română;
18:00 – 19:30: Filmul artistic Ruga (Georgia, regizor Tengiz Abuladze) - film în limba georgiană și rusă, subtitrat în limba română.
Casa de cultură Mihai Ursachi din Copou – Sala Diotima
10:00 – 11:00: Filmul documentar Doar iubirea ne mai poate salva (Serbia), în prezența regizorului Hadži-Aleksandar Đurović - film în limba sârbă, subtitrat în limba română;
11:20 – 11:55: Filmul documentar Cămașa de duminică (România), în prezența regizoarei Cristina Chirvasie - film în limba română, subtitrat în limba engleză;
12:00 – 12:40: Filmul documentar Omul care umblă cu scara (România), în prezența regizoarei Cristina Chirvasie - film în limba română, subtitrat în limba engleză;
12:40 – 13:30: Filmul documentar Toma Arnăuțoiu (România), în prezența regizoarei Cristina Chirvasie - film în limba română, subtitrat în limba engleză;
13:30 – 14:00: Filmul documentar Lemnul viu (România), în prezența regizoarei Cristina Chirvasie - film în limba română, subtitrat în limba engleză;
Sala Iustin Moisescu (în incinta Ansamblului Mitropolitan din Iași)
15:00 – 17:00 Conferințele Quo Vadis:
Milja Radovic (Austria, Universitatea din Viena, cercetător în teologie și cinematografie, istoric al artei, din Viena) - Film și Religie - Teologia ca subiect. Metode și abordări pentru o contribuție la cunoaștere a Ortodoxiei;
Chris Vlahonasios (Australia, director al Byzanfest, din Melbourne) - Icoana în mișcare. Creativitate și mântuire prin cinematografia ortodoxă;
Gulbara Tolomushova (Kîrgîzstan, istoric si critic de film din Kîrgîzstan) - Panorama cinematografiei Central-Asiatice - Eroul din filmul Leagănul (1993) - un mod existențialist de a-și trăi viața?.
Aula Magna Mihai Eminescu (Universitatea Al. I. Cuza Iasi)
17:30 – 18:40: Filmul docudramă Sfântul Iosif Isihastul (Grecia, regizori Alexandros Foteinos and Yiannis Traganidas) - film în limba engleză, subtitrat în limba română;
19:00 – 20:30: Conferință Jonathan Jackson (actor din SUA);
Dialogul actorului american Jonathan Jackson cu Părintele Răzvan Ionescu, gazda întâlnirii. O poveste de viață, o carieră în cinematografie, dar şi în muzică, fără a face compromisuri în privința credinței sale.
Aula Magna „Haralamb Vasiliu” a Universității de Științele Vieții
17:00: Conferința Terapia sufletului și lansare de carte Arhim. Efrem, Starețul Mănăstirii Vatoped din Athos.
Lansarea cărții „Terapia sufletului. Din convorbirile Părintelui Stareț Efrem Vatopedinul cu psihologi, medici psihiatri și neurologi români”. Prezintă Prof. Univ. Dr. Adrian Opre și Pr. Răzvan Ionescu.
Participarea la festivalul „Quo Vadis” este gratuită, însă locurile se ocupă pe baza unei rezervări online. Cei interesați sunt invitați să acceseze pagina festivalului (https://quo-vadis.ro/program) pentru a-și rezerva locul la proiecțiile dorite.
Theona Georgiana Istrate