Filme central-asiatice recente, de mare succes internațional

Asia Centrală este un spațiu etnic și cultural care poate oferi o oază de prospețime spirituală în fața presiunii globalizării. Un spațiu în aparență conservator, dar viu și deschis, care privește astăzi cu speranță spre viitor. Vechile popoare care o compun, de factură preponderent nomadă, sunt mai puțin dependente de materialism, tehnologie și structurile administrative, dar mai centrate pe valorile esențiale: familia, sentimentul apartenenței la comunitate, o ospitalitate unică, o relație simbiotică cu natura, o relație intuitivă și vie cu Dumnezeu. Toate acestea, transpuse cu sinceritate și măiestrie în cinema, creează universuri filmice calde, umane și de o sensibilitate plină de firesc, pe care mare parte din civilizația occidentală și progresistă a pierdut-o. 

Am selectat o serie de pelicule de răsunet internațional, în care toate aceste valori vibrează în toată plenitudinea lor. Ele ne pot da lecții - nouă, creștinilor acestui veac obosit - despre marile virtuți creștine, ca smerenia, jertfelnicia, dragostea de semeni, pe care noi ar fi trebuit să le predicăm lumii prin exemplul personal, dar pe care le-am risipit.

Drumul către Rai (The Road to Eden/Akyrky Koch)

Regia și scenariul: Dastan Japar Uulu și Bakît Mukul. 

Imaginea: Dastan Japar Uulu

Muzica: Balasagyn Musayev

În rolurile principale: Marat Alîșpaev (alias Kubat Aliev), Bakît Mukul, Șairgul Kasîmalieva

Producători: National Film-Studio Kyrgyzfilm „Tolomush Okeyev” și „Aytysh-film” Studio.

Kîrgîzstan, 2021. Dramă psihologică. 

Sinopsis: Povestea tragică a unui bătrân scriitor cu faimă națională, văduv, care asistă neputincios la indiferența celor din jur față de valorile în care a crescut. Aflând de boala incurabilă a unui prieten și ucenic mai tânăr, tot scriitor, își vinde unicul apartament pentru tratamentul acestuia. Prietenul moare, iar protagonistul ajunge la un cămin de bătrâni. Mulți, printre care și propriul său frate, nu-i înțeleg sacrificiul. Actorul principal Marat Alâșpaev, un veteran al scenei kîrgîze, compune un rol de rezonanță shakespeariană. Filmul exaltă valorile omului tradițional, bazate pe demnitate, cultul prieteniei jertfelnice, respectul față de bătrâni, precum și relația de tip sacru (sacrificial) maestru-discipol, relație fără de care edificiul unei culturi naționale își pierde coloana vertebrală. Regia și jocul impresionant actorilor pun în lumină foarte clar această idee. 

Filmul a avut premiera internațională la Tallin în 2020 și a primit până acum douăzeci de distincții și nominalizări, printre care și Marele premiu „Barsul de aur” pentru cel mai bun film la Festivalul Internațional de Film de la Bishkek, 2023. 

Darul lui Dumnezeu (God’s Gift/Tenirberdi)

Regia: Asel Juraeva. Scenariul: Temir Birnazarov și Asel Juraeva. 

Imaginea: Karaș Janîșov

Muzica: Cingiz Juraev

Producători: Emir Sarpașev și Mukhabat Ahmetova

În rolurile principale: Toktosun Arzîgulov și Gulaium Kanimetova

Studioul producător: Fund of Art Females of Asia

Kîrgîzstan, 2023. Dramedie, film de familie. 

Sinopsis: Doi bătrâni de la țară, fără copii, găsesc în fața căsuței lor un prunc abandonat, pe care îl adăpostesc temporar, anunțând primăria, pentru a face demersurile găsirii părinților ori a sesiza organele de protecția copilului. În timp ce îl îngrijește pe prunc, cuplul întinerește văzând cu ochii. Dar auzind zvonuri despre traficul de organe căruia îi cad uneori pradă copii de la orfelinate, bătrânii refuză să mai cedeze pruncul autorităților, pretinzând că este copilul lor natural. Minciuna naivă naște o serie de situații comice, care ascund în spate o umanitate profundă și o capacitate nativă de sacrificiu pentru copilul abandonat, primit ca un dar de la Dumnezeu. Melodrama cu accente sentimentale și duioase este o puternică pledoarie pentru familie, pentru solidaritatea micii comunități tradiționale și este prototipul filmului pro-viață, reușind a fi un film motivațional, fără nici o stridență sau notă falsă. 

Filmul a participat la mai multe festivaluri din Asia, precum 22nd Dhaka Film Festival, Bangladesh, 2024. 

Rapsodul (Narrator/Sagynbai Manaschi)

Regia, scenariul și muzica: Ernest Abdîjaparov. 

Imaginea: Sanjar Abdîjaparov

Producători: Ernest Abdîjaparov, Ainagul Tokabaeva.

Decorurile: Tolgobek Kojciumarov.

Distribuția: Askat Sulaimanov, Omurbek Izrailov, Tajlaykan Azabova.

Studioul producător: National Film-Studio Kyrgyzfilm „Tolomush Okeyev” și SEA Studio. 

Durata: 88 min.

Kîrgîzstan, 2022. Dramă istorică, film biografic. 

Sinopsis: Cronica culegerii eposului național kîrgîz „Manas” (considerat cel mai lung din lume) de către un tânăr folclorist și jurnalist local, la începutul secolului XX, din inițiativa puterii sovietice, care era în curs de anexare a teritoriilor kîrgîze. Descins la o stână în familia unui rapsod bătrân, folcloristul transpune pe hârtie timp de patru ani abia prima parte din monumentala trilogie eroică. În acest răstimp conducerea bolșevică uită de sarcina încredințată, refuzând jurnalistului și menestrelului onorariul promis. Sfârșit de recitativele epuizante și fără să înțeleagă noul context politic, bătrânul rapsod moare la stâna sa. Relația complicată dintre localnici și bolșevici, dintre încremenirea în mit a civilizației pastorale și progresismul duplicitar bolșevic, este descrisă în nuanțe de observație atentă a realității istorice, umane, psihologice, etnografice. 

Drama istorică analizează subtil tema libertății și a demnității umane manifestate în lupta pentru prezervarea identității naționale prin cultură. 

Filmul a fost premiat la Festivalul de film musulman de la Kazan (Rusia) în 2022 „pentru dialogul intercultural în lumea islamică” și la Festivalul Internațional de Film de la Bishkek (2023).

Țipătul (Scream/Aikai), Kazakhstan (2023)

Regia: Kenjebek Șaikakov. 

În rolul principal: Orînbek Șaimaganbetov. 

Dramă socială de epocă, parabolă istorică. 

Sinopsis: Dramă istorică și politică. Acțiunea se petrece spre sfârșitul perioadei sovietice într-un sătuc din preajma poligonului nuclear Semipalatinsk din nord-estul R.S.S. Kazahe, ai cărui locuitori sunt afectați de testele nucleare. Protagonistul este un bărbat văduv, născut fără picioare, care își crește unicul fiu și trăiește din zugrăvirea de lozinci propagandiste. Puștiul își împarte timpul între îngrijirea tatălui, gospodărie, școală și joacă, încercând împreună cu prietenii să pețească o soție potrivită pentru tatăl său. Sătenii mor pe rând, răpuși de efectele radiațiilor. Anxietatea plutește în aer, asemeni „Strigătului” lui Munch (la care face referire un afiș), transformând tragi-comicul frescei sociale rurale în parabolă socio-politică. 

Fără a fi clamată ostentativ și revanșard, tema libertății este centrală în film. Ea răzbate din demnitatea cu care oamenii simpli își asumă suferința, continuând să iubească și să poarte grijă unii de alții, prezervându-și umanitatea într-o atmosferă politică tot mai asfixiantă. 

Filmul a fost prezentat la festivalurile internaționale de la Busan (2023), Taipei (2024) și a cucerit patru premii la Festivalul Internațional al Cinematografiilor Asiatice de la Vesoul (Franța, 2024) și Premiul pentru scenariu la Festivalul Internațional de la Bishkek (2023) și tocmai a participat la Festivalul de Film Asiatic de la Barcelona (24 octombrie- 3 noiembrie 2024).

Kenjebek Șaikakov a debutat în 2014 cu pelicula „Kurko”, care a avut un succes festivalier răsunător (în Asia Centrală, Rusia, Australia). „Țipătul” este cel de-al doilea lung-metraj al său.

Autor: Elena Dulgheru